Ganduri ...

În rând cu lumea sau în acord cu tine?

miercuri, 16 noiembrie 2011

Doamne ajuta....ziua 3 !

  Sa nu credeti ca am renuntat sa continui povestea ! Am avut o pauza ''scurta'' pt inchiderea sezonului moto. In concluzie de azi Cersetorul e la hibernat.......dar virtual continua sa bata drumurile.Multumesc cititorilor de rabdare pt ca meritam ceva mustrari pt lipsa continuitatii. Adica incep ceva, si nu termin ?! Eeei comedie !

   Deci, ziua 3.

   Dupa primele 2 zile superincarcate de adrenalina si amintiri placute ,nici nu puteam sa nu-mi continui scenariul de baza visat de acasa,dar gata oricand sa-l modific in functie de evenimente neprevazute,stari de spirit sau mai stiu eu ce surprize ma asteptau. Buuun .Sa vedem ce facem cu ziua 3.

  Cred ca ma trezesc .  E foarte cald !  Incep sa ma foiesc in cort pe toate partile de parca nu am spatiu ! Dau sacul de dormit jos de pe mine, dau bluza de trening jos.Tot cald ! Ce sa mai dau ?!  Deschid ochii pe jumatate (mai mult nu puteam) si ma uit la pantaloni . Sunt deja in boxeri ! Deci nu mai dau jos nimic .Incerc sa deschid ochii de tot si se face tot mai multa.......foarte multa lumina in cort.  Pai da.............era ora 10 dimineata, eram pe malul marii , si soarele proiecta toate razele sale pe cortul meu cu dedicatie. Cat crezi ca poti dormi in cort in conditiile astea ?! Oricum nu merita prea multa odihna stiind ce ma astepta afara .Ies din cort, fac cunostinta vizual cu campingul (acum pe lumina), cu vecinii de cort (cehi,sarbi,polonezi,unguri) si cu panorama golfului in toata splendoarea lui si care te  imbia spre un singur lucru........baieeee . Ma gandesc ca ar trebui sa ma spal pe fata sa ma trezesc de tot, si ma intreb unde as gasi niste apa repede !  Oare ?! Ba...esti prost ?! ESTI LA MAREE !! Si fara sa-mi pese ca eram in boxeri o iau direct spre mare unde in 20 de secunde faceam deja cunostinta si cu racoreala de dimineata a Adriaticii.  Binenteles ca m-a trezit definitiv si deabia acum realizam in ce loc ma aflam, si ce priveliste aveam ,si ce apa albastruie si clara de nici nu mi-am dat seama ca sub picioarele mele mai erau vreo 2-3 metri pana la fund ! Dap, aveam viziunea clara asupra locului unde aterizasem si asupra zilei ce urma . Era cam asa . Cafea, plaja, baie, plaja, baie ,plaja, baie, ceva de mancat, plaja, baie, plaja, si nu in ultimul rand ...........baie pana pe-nserate !










     Marturisesc ca in tot acest timp, pana la ultima baie, am reflectat asupra momentului, asupra placerii resimtite si savurate la maxim, asupra locului gasit de mine mai periferic si fara de oameni pe 500 de metri in jurul meu , asupra bucatii de nisip fin special iesita din pietris parca pt mine, si ma gandeam de ce nu s-a lipit de aceasta drumetie si un alt personaj motociclistic, macar unu din toti vitejii de dinainte si de dupa razboi ! As fi avut si eu la cine sa urlu cate un '' Bai cat e de misto !!'' sau ''Aliluia !!'' sau ''Mare e Dumnezeu asta !!'' No, cateodata ma ia valu' ! Va rog sa ma iertati, dar asta e . Numai ei au avut de pierdut la afacerea asta. Poate la anu' !
  Ca sa nu va mai plictisesc cu trairile mele ciudate, hai sa mergem ,ca deja e ora 18.00, la o plimbare prin Budva .........perla Muntenegrului ,sa vedem ce ascunde si binenteles sa facem public tot ce vedem, tot ce gustam, alea alea . Ei da . Frumos port , frumos oras cu vegetatia adusa special si la comanda din rai , iar de curatenie si organizare nu mai zic nimic ca par antinationalist !










 Uite si cetatea veche ! Splendida si stralucitoare in toate aspectele. Fie arhitectural , fie coloristic, sau diversitatea de terase pt toate gusturile si bisericile pt toate cultele culmea , toate pe 500 mp. Bai, astia se intelegeau de minune intre culte, religii ,nationalitati sau mai stiu eu ce intr-un loc atat de mic si primitor !! De ce m-am nascut in era asta bre ?! Totul a culminat cu faleza de faleza cu iahturi cu tot , unde peste tot mirosea a peste proaspat sau fript in sute de mirodenii pe la terasele fara numar fara numar.  La cum miroseau toate specialitatile marine sau alte gateli d'ale lor , mi-au cam zdruncinat efectiv saraca cultura culinara ce posedam ! Of !























  Si tot admirand si contempland tot ce puteam eu mi-am dat seama ca in Budva sunt doua tipuri de turisti. Unii care-ti transmit de la o posta ca sunt a 7-a oara aici si savureaza fiecare pas, fiecare terasa, fiecare tip de mancare,fiecare minut petrecut pe faleza, si unii turisti care sunt pt prima data aici si care umbla innebuniti din loc in loc ca si cum nu le-ar ajunge timpul, si cu degetul uitat pe declansatorul de la aparatul foto de cand vin si pana pleaca , pt ca vor sa retraiasca acasa fiecare moment petrecut in concediu ! Pe mine m-am autointitulat turistul ''paparazzi'' care nu vrea sa scape nimic din peisaj dar stand mai deoparte si notand in minte detaliile mai importante .Nu stiu daca am precizat ca Budva e foarte aglomerat in tot sezonul, si pe buna dreptate, pt ca acest orasel nu se poate trece la locuri nebifate ca turist. Acuma, aglomerat sau nu , pt mine sau mai bine zis pt noi mobristii, aglomeratia sau lipsa locurilor de parcare nu prea are relevanta. Poate doar sa dea nastere unui aer sau complex de superioritate fata de soferii disperati ca nu pot ajunge cu masina unde ar vrea ei !? Ei na, imi permit sa ma dau mare in gara mica de data asta, insa acasa bag cel putin 6 zile din 7 in conserva de servici cu tot ''tacamul de oras'' . Lasatima sa ma bucur putin de acest moment,bine ?
  Mi-a fost foarte greu sa ma despart de vechea citadela a Budvei si de faleza de unde am privit timp de o ora toate miscarile din micul port colorat de zeci de ambarcatiuni mici,mari,de lux ,dar toate cochete.Parca eram un copil fascinat de ceva nou si stralucitor, si totodata un adult care nu mai stie sa se comporte normal (chiar, cum mai e normal?) din cauza stilului de viata cotidian din ziua de azi, o viata in care pauzele de analiza actiunilor sau chiar de reincarcarea energiei sunt pe undeva pe la 5-10 minute pe zi ! Acum, pot spune dupa mult timp (ceva ani),in acest loc animat, sau aglomerat cum vrei sa-i spui, am avut o ora de ''liniste mentala'' ,aproape ca un artist care sta fara sa se gandeasca la ceva profund si fara incruntarea aia de om ganditor. Parca totul parea simplu si spunea ca viata e ca un spectacol la care platesti din greu pretul biletului dar uiti sa te bucuri de el ! Eu nu sunt nici pe departe un artist sau ceva de genu' . Sunt un om care de obicei vrea sa faca cat mai multe dar nu-i ajunge timpul . Tocmai de aceea intr-o zi normala (cica !), cu o mana conduc, cu una tin telefonul la ureche, cu una tin shaworma in timp ce cu cealalta scriu pe agenda datele primite la telefon !
  Bai , eu unul m-am plictisit cat am putut voorbi despre mine, asa ca revenind la poveste , am incalecat pe Cersetor si facandu-mi loc printre sutele de faruri ce tranzitau Budva incerc sa trasez o liniuta rapida pana la camping, unde aveam timp pana ma culc sa reflectez la ziua de azi. Am ajuns in sfarsit la camping printr-o bezna ''deasa'' prin care am cautat cortul cu roata din fata. La cat de aerian eram la ora asta am uitat ca cortul era ancorat cu franghii si cuie prin pamant ,asa ca am incheiat ziua intr-un mod unic !  Roata mea fata a ''combinat'' pe inoptate niste ''coarde'' de cort ce dadeau tarcoale ! Rezultatul.............orgie mobristica pe pozitia culcat lateral dreapta chiar in fata cortului si cu mana stransa pe acceleratie ,de unde si zgomotul de 5000 de turatii, echivalent cu alarma-n camping la 12 noaptea !!! Eu, deschis ochii (nu stiu de ce erau inchisi), tot bezna dar acum cu liniste de mormant, insa cu un miros profund de benzina si iarba , pe care era fata mea lipita de fapt ! Noapte buna .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu